Website XXL

Web designer freelancer – 10 greseli de evitat

Web designer freelancer – 10 greseli de evitat

Aflati 10 greseli pe care un designer web freelancer ar trebui sa le evite fie ca este la inceput de drum, fie ca este experimentat si cunoaste subtilitatile care apar in derularea unui proiect de creatie.

Exista o serie de greseli si erori pe care un designer site web freelancer (liber profesionist) le poate evita cu usurinta daca le cunoaste dinainte. Oricine poate gresi, important este sa stii cand si de ce ai gresit, ca pe viitor sa te poti corecta. Lista pe care o voi prezenta in acest articol a fost creata atat pe baza unor greseli personale cat si in urma unor discutii cu alti designeri web.

1. Subestimarea pretului unui website de catre designer

Este o eroare pe care o fac in mod repetat designerii web incepatori, fie din necunoastere, fie din dorinta de a nu pierde un client. Subestimarea pretului unui proiect se traduce prin munca ieftina sau gratuita. Discutiile cu alti freelanceri sau contactarea unor firme de web design pentru cotatii de pret va pot oferi indicii cu privire la pretul corect pe care il puteti cere unui client.

2. Supraincarcarea unui proiect

Atunci cand cereti un pret final pentru un proiect de web design, luati in calcul un anumit volum de munca si o anumita perioada de timp necesara finalizarii acestuia. Pe parcursul derularii proiectului, pot interveni mici modificari la proiect care nu schimba foarte mult rezultatul final si, luate individual, nici nu va afecteaza din punct de vedere al timpului. Problema apare atunci cand se aduna o lista consistenta de “mici modificari” fata de conceptul initial, caz in care puteti ajunge in situatia de a lucra gratuit, proiectul devenind supraincarcat si stufos, de o alta dimensiune decat cea discutata initial. Evitati supraincarcarea proiectului explicand clientului de la bun inceput ca orice modificare a acestuia inseamna costuri suplimentare.

3. Evaluarea incorecta a volumului de munca necesar designer-ului freelance

Ati stabilit impreuna cu clientul detaliile proiectului, ati cazut de acord la pretul final si te apuci de munca la viitorul website. Observi imediat ca anumite puncte ale proiectului necesita o abordare mai minutioasa, si timpul necesar finalizarii se dubleaza. Pentru a se evita astfel de neplaceri trebuie ca designerul freelancer sa evalueze corect proiectul, sa ceara toate detaliile necesare despre viitorul site web de la client. Bineinteles, odata cu dobandirea experientei, evaluarea corecta a volumului de munca se face mult mai usor de catre designer.

4. Nesemnarea unui document oficial / contract intre client si designer web

Fie ca este vorba de un contract, un document formal sau doar de un e-mail oficial, este necesar ca intre client si designer website sa existe o forma de intelegere asupra proiectului, platii si atributiilor ce ii revin fiecaruia. Inexistenta unui document va poate provoca probleme, incepand de la cereri suplimentare din partea clientului pana la neplata completa a acestuia in final.

5. Neindeplinirea termenelor de executie de catre freelancer

Atunci cand evaluezi un proiect va trebui sa iei in calcul si timpul necesar finalizarii acestuia, nu numai pretul si volumul de munca. Trebuie luate in considerare liberele si sarbatorile legale, iar clientul trebuie instiintat de perioadele in care nu poti lucra (week-end-uri, vacante, etc.).

Tot la neindeplinirea termenelor de executie se poate ajunge si atunci cand se pierde mult timp pentru lucruri neesentiale / neimportante sau cand se amana realizarea anumitor etape pana in ultimul moment. Un designer web ar trebui sa isi planifice concret etapele de lucru si sa incerce sa nu depaseasca timpul alocat acestora. De asemenea ar trebui sa adauge o marja de eroare la timpul total alocat unui proiect.

6. Lucrul fara salvari

Fie ca lucrezi online (pe un server in productie) sau offline (pe masina virtuala sau alte aplicatii de testare a unui site web – XAMPP spre exemplu) este bine sa salvezi suplimentar datele si sa documentezi toate versiunile. Atunci cand intervin revizuirile clientului pastreaza si versiunile vechi. Nu se stie cand va dori clientul sa revina la o forma anterioara. Pentru a documenta versiunile, foloseste fisiere de log in care treci pe scurt modificarile facute.

7. Intotdeauna “DA” din partea designer-ului freelancer

Acceptarea oricarui proiect sau a oricaror cerinte din partea clientilor este o greseala pe care o fac foarte multi designeri web. Astfel se poate ajunge in situatia de a lucra la un proiect ce nu se incadreaza in liniile generale pe care le urmezi, rezultand in final un site web mediocru, pe care nu il vei dori in portofoliu. Evita astfel de situatii invatand ca spui “NU”, sa refuzi politicos un client sau un potential client.

8. Lipsa unui brand al designerului web

In ziua de astazi, in mediul online, lipsa unui brand personal si a unei imagini puternice poate insemna esecul total sau mediocritatea. O pozitie buna in motoarele de cautare si un portofoliu solid nu sunt suficiente. Este necesar ca un freelancer sa isi construiasca un brand, o semnatura pe care sa o lase peste tot in mediul online (pe bloguri, forumuri, site-uri de freelancing, social networks etc.

9. Refuzul de a cere ajutor la alti freelanceri

Orice designer web are nevoie de ajutor la un moment dat. Apelarea la parteneri sau alti freelanceri precum si outsourcing-ul reprezinta solutii pe care orice designer ar trebui sa le ia in considerare, mai ales atunci cand este vorba de proiecte mari.

10. Refuzul de a folosi resursele deja disponibile pe site-uri web de profil

Fie ca este vorba de un simplu script, un template sau o platforma CMS, mediul online ne ofera solutii optimizate pentru orice problema/proiect. Multi freelanceri refuza sa foloseasca astfel de resurse si reinventeaza roata de fiecare data cand au un nou proiect, ceea ce inseamna pierdere de timp, bani si bineinteles un rezultat mediocru. Cand mi-am inceput cariera ca designer web, nu aveam cunostinta multitudinii de resurse online gratuite care m-ar fi ajutat sa ma perfectionez si sa lucrez mult mai repede. Am pierdut luni de zile descoperind pas cu pas ce inseamna sa fii un designer si dezvoltator web. Astazi am o viziune complet diferita si daca as porni de la inceput, mi-ar lua mult mai putin timp sa ajung la stadiul la care ma aflu acum. Asta datorita resurselor online pe care le folosesc.

Leave a Reply